CÎMP, cîmpuri, s. n., și (1, 2, astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. ♦ Artillerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ♦ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ♦ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbeste, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie). A bate cîmpii = a se abate de la subiect. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♦ Munca cîmpului = muncă agricolă. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sînt case). 3. Loc, spațiul în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. Cîmp de luptă. ♦ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. 4. Regiune din spațiul în care fiecărui punct i se asociază o mărime determinată. ♦ Cîmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat. Cîmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca cele care se exercită între doi magneți vecini. 5. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. – Lat. campus.