CUMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bîrnă de lemn așezată pe un stîlp înalt, avînd un braț mai lung, de care e atîrnată găleata, și un braț mai scurt, de care se fixează greutăți, cu ajutorul căruia se scoate apă din fîntină. 2. Cîntar format dintr-o pîrghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ♦ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărîri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ♦ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ♦ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcînd să balanseze. ♦ (În expr.) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, bună cumpănă a înțelepciunii (SADOVEANU). 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect. 5. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Slav (v. sl. konpona).