CRĂPA (crăp, crap) I. vb. tr. 1 A despica, a desface în două lovind sau tăind: ~ un lemn ¶ 2 A plesni: ~ o oală, un pahar ¶ 3 A deschide puțin: ~ ușa; se deșteptă din somn, crăpă puțin ochii (DLVR.) ¶ 4 F A mînca (vorb. în ciudă): dă-i să crape. II. vb. intr. 1 A se despica, a se deschide, a plesni; (P) F : unde dai și unde crapă? (=lovești într’o parte și crapă într’altă parte), se zice cînd în urma unui fapt ajungi la un efect cu totul neașteptat; (P) : a-i ~ buza sau măseaua (în gură) după ceva, a avea mare nevoie de ceva, a nu se putea lipsi de ceva; Ⓕ: ~ pietrele, lemnele de ger, a fi un ger strașnic; Ⓕ: a ~ de ciudă, a ~ fierea într’însul, a nu mai putea de necaz; a-i ~ obrazul de rușine, a nu mai putea de rușine 👉 PIELE ¶ 2 A muri (vorb. de animale și, în mod disprețuitor, despre oameni: mulți cai au crăpat și oameni au pierit (MUST.); cu mîinile-l sugrămă ... pînă crapă (PRV.-MB.); de-ar crăpa odată să crape și harabagiul care v’a adus (CRG.). III. vb. refl. 1 A se deschide puțin: ochii săi mici se crăpară ¶ 2 A se ~ de ziuă, a începe să se ivească zorile, a începe să se lumineze de ziuă [lat. crĕpare].