COPIL² (pl. -pii) sm. 1 Băiat sau fată în prima vîrstă a vieții; de ~, de cînd era copil, din copilărie; (P): ~ul, pînă nu plînge, muma nu-i dă țîță, dacă cineva tace, nimeni nu-i știe nevoia și nu-l poate ajuta; fie-căruia i se pare că ~ul său e mai frumos (PANN); a ajunge în doaga copiilor 👉 DOAGĂ ¶ 2 Fiu sau fată, progenitură: n’are copii; ~ de suflet, copil înfiiat; ~ din flori, copil nelegitim, bastard; F : unde și-a înțărcat dracu copiii, foarte departe ¶ 3 Urmaș, moștenitor: n’a lăsat copii; a murit fără copii ¶ 4 Oaș. Copil nelegitim, bastard, copil din flori (👉 COPIL¹ 1) ¶ 5 🔎 ‡ ~ de casă, fecior de boier care servea la Curte pe lîngă Domn și făcea parte din garda interioară a palatului [COPIL¹].