CIUTURĂ (pl. -uri) sf. 1 Găleată de puț (🖼 1244): apa este închisă și ciutura priponită (SB.); Ⓕ: a turna cu ciutura, a ploua ca și cînd ar turna cu găleți: trimise asupra locului o vijelie și o ploaie de turna cu ciutura (ISP.) ¶ 2 🏚 Căuș, blid, cupă (la roata morii de apă) (🖼 1245) ¶ 3 Trans. Maram. Partea pipei unde se pune tutunul: Făr’ slujești pe o tundră sură Și pe-o pipă cu ~ (IK.-BRS.) ¶ 4 Băn. 🏺 Vas mic de lemn de păstrat apă la cîmp [lat. vulg. *chytra (< gr. χύτρα, de unde și it. ciotola, etc.].