CIOFLI(N)GAR sm. Mold. Ⓟ 1 Poreclă dată celor îmbrăcați în haine orășenești, în straie nemțești, sau unui sărac care se împopoțonează cum poate mai bine, ca să se arate mai de neam, surtucar, pantalonar: am mai văzut dăunăzi... pe-aici prin sat un cioflingariu de-alde tine (CRG.) ¶ 2 Sdrențăros, calic (în Muntenia): ne tot trimit la taft cîte un cioflingar vînăt și rupt de foame (I.-GH.) [germ. Schuhflicker „cîrpaciu”].