Definiția cu ID-ul 428612:
Etimologice
candriu (candrie), adj. – 1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223).
Exemple de pronunție a termenului „candriu” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1