borhot, borhoturi, s.n. – (reg.) 1. Fructe fermentate care se fierb, pentru a se extrage alcoolul: „Borhot se zice înainte de sert” (Ieud). „Borhot, din care fac horinca, înainte de-a sierbe” (Petrova); monturi, slad (ALRRM, 1971: 462). 2. Resturi de fructe fermentate rămase după distilare (Budești, Giulești, Vad, Săpânța, Săcel etc.). În Maramureșul din dreapta Tisei se folosește sin. brahă (DRT). – Et. nec. (MDA, NDU); cf. braha „drojdie pe fundul cazanului în care se face țuica” (< ucr. braha) (Șăineanu, Scriban).