ȚAICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică.

țaică³ sf vz țaig¹

țaică¹ sf [At: CRĂINICEANU, IG. 244 / V: țaic (Pl: țaicuri), țaig, țaihi, țai, țahi, țechi sn / Pl: ~ice / E: mg cájg] (Reg) 1 Preparat industrial făcut din drojdie de bere sau din drojdie de vin, întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. 2 Cantitate mică de aluat dospit, folosită pentru dospirea unui nou aluat Si: maia¹, plămădeală.

țaică² sfs [At: CADE / E: țață, pan maică, taică] 1-5 (Mun; Olt) Țață (1-5). 6 (Olt) Termen folosit de o femeie, referindu-se la ea însăși, când se adresează unei persoane tinere. 7 (Olt) Termen folosit de o femeie, referindu-se la ea însăși, când se adresează iubitului.

❍ȚAICĂ sf. Olten. = ȚAȚĂ.

ȚAICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică.

ȚAICĂ¹ s. f. (Regional) Țață; (în vorbirea afectivă) nume pe care și-l dă o femeie cînd vorbește cu nepoții ei sau cu persoane mai tinere. Acuși vă fierbe țaica o cafea. STANCU, D. 3S7.

ȚAICĂ² s. f. (Regional) Drojdie de bere, maia. Făina... se plămădește de colaci cu aluat anume pregătit, ori cu țaică din tîrg. ȘEZ. V 138.

țahi sn vz țaică¹

țai sn vz țaică¹

țaic¹ sn vz țaică¹

țaic² sn vz țaig¹

țaie¹ sf vz țaig¹

țaig² sn vz țaică¹

țaig¹ sn [At: MÎNDRESCU, I. G. 96 / V: țaic sn, țaică, țaie (Pl: țaie, țăi) sf, țâu sn / E: săs Zaich (ger Zeug)] 1 (Reg) Țesătură deasă, subțire și rezistentă, din care se fac de obicei haine de lucru. 2-3 (Mun; Olt; îf taie, țâu) Obiect de îmbrăcăminte sau de rufărie (de calitate inferioară) (ori vechi, uzat și rupt) Si: buleandră (1), zdreanță. 4-5 Haină subțire (și uzată). 6 Haină scurtă și strâmtă. 7 (Reg; îf țaică) Cămașă subțire. 8 (Lpl; îf țaie) Țoale Vz țol (12). 9 Fel de îmbrăcăminte caracteristic locuitorilor unor anumite regiuni, unor anumite categorii sociale. 10 Veșminte.

țaihi sn vz țaică¹

țâu³ sn vz țaig¹

țechi¹ sn vz țaică¹ corectat(ă)

țaĭc (Munt. est) n., pl. urĭ, și țáĭcă (Mold. sud) f., pl. e (cp. cu germ. teig, aluat). Ferment, drojdie de bere, substanță care face să dospească aluatu. V. plămădeală.

țaică¹ (drojdie) (reg.) s. f., g.-d. art. țaicii

țaică² (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țaicăi/țaichii/țaicii

țaică¹ (drojdie) (reg.) s. f., g.-d. art. țaicii

țaică² (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țaicăi/țaicii/țaichii

țaică (drojdie de bere) s. f., g.-d. art. țaicii; pl. țaice

țaică (persoană) s. f., g.-d. art. țaicăi/țaicii/țaichii

țaică s. f. – (Mold.) Drojdie. – Var. Munt. țaic. Origine necunoscută. Legătura cu germ. Teig „aluat” (Scriban) pare îndoielnică.

țaică Echivalentul moldovenesc al lui drojdie, țaică, e comparat de Scriban cu germ. Teig, care are același înțeles (la fel DLRM). Dar înlocuirea lui t cu ț nu poate fi admisă dacă nu i se găsește o explicație. În realitate este germ. Zeug, care se folosește la brutăriile germane cu aceeași valoare ca: Teig. Ținînd seamă că brutar, chiflă și altele din același cere de noțiuni vin din germană, etimologia mi se pare asigurată. Redarea lui eu prin ai corespunde pronunțării bucovinene, g final e în mod; normal asurzit în germană. Cît despre adăugarea lui -ă, trebuie să ținem seamă că romana n-are nici un cuvînt terminat în -aic. Dar există și varianta țaic (la Scriban; de la Brăila mi se comunică forma țaic, fără să fie clar dacă se zice acolo așa sau corespondentul meu a auzit-o în altă parte). Vezi și țaihi „drojdie de bere”, CV, 8/1949, p. 35, din Făgăraș.

ȚAICĂ s. v. drojdie, lele, leliță, levură, mătușă, țață.

țaică s. v. DROJDIE. LELE. LELIȚĂ. LEVURĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.

țaig s.n. (reg.) 1. țesătură rezistentă. 2. buleandră, zdreanță. 3. haină scurtă, uzată.