† ÎNVITA (-it, ‡ -itez) I. vb. tr. Mold. Maram. A asmuța, a îndemna (spre rău): Vicleanul... învita pre a săi să nu lase să să ’nchine oamenii lui viu Dumnezeu (DOS.) Nu știu orb ai fost, ori bat, O birău te-o ’nvitat; Dei ote ’nvitat birău, Ardă-i șura și grajdu (BRL.). II. vb. refl. 1 A se îndemna (la rău), a se asmuța împotriva cuiva: s’au învitat asupra Ducăi-Vodă și au venit cu oaste la Iași de au închis pre Duca-Vodă în curtea cea domnească (N.-COST.) ¶ 2 A se deprinde rău, a se nărăvi: se învitase acum țăranii de veneau la divan cu pîră asupra zloțașilor (N.-COST.) [lat. invītare].