întrunire sf [At: (a. 1866) URICARIUL, X, 366 / Pl: ~ri / E: întruni] 1 Adunare de oameni Si: reuniune. 2 Cuprindere în sine. 3 (Pex) Întâlnire. 4 Obținere a unui anumit procent în urma votului.

ÎNTRUNIRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; adunare, ședință. Avem negreșit trebuință de țărani la întrunire. VORNIC, P. 181. În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Reuniune, întîlnire. Dar ce vesele sînt acele întruniri de una sau două ore, în care toți își povestesc cîte izbînzi au făcut, sau mai ales erau să facă. ODOBESCU, S. III 17.

ÎNTRUNIRE ~i f. 1) v. A ÎNTRUNI și A SE ÎNTRUNI. 2) Reunire a unui grup de persoane pentru a discuta și a hotărî ceva; adunare. /v. a întruni

întrunire v. acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei: adunare, reuniune.

întruníre f. Acțiunea de a saŭ de a se întruni. Adunare, reuniune: întrunire electorală.

întrunire s. f., g.-d. art. întrunirii; pl. întruniri

întrunire s. f., g.-d. art. întrunirii; pl. întruniri

întrunire s. f., g.-d. art. întrunirii; pl. întruniri

ÎNTRUNIRE s. 1. v. convocare. 2. adunare, reuniune, (înv. și pop.) strânsură, (înv.) sobor, ședere. (A avut loc o mare ~.) 3. reuniune, șezătoare. (~ literară.)

ÎNTRUNIRE s. 1. adunare, convocare, reunire, strîngere. (~ oamenilor la o acțiune.) 2. adunare, reuniune, (înv. și pop.) strînsură, (înv.) sobor, ședere. (A avut loc o mare ~.) 3. reuniune, șezătoare. (~ literară.)