13 definiții pentru văitare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂITARE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferința; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietare s. f.] – V. văita.

văitare sf [At: EUSTATIEVICI, GR. RUM. 68v/8 / V: ~iet~ / Pl: ~tări / E: văita] 1 Emitere de sunete (prelungi), de gemete (ca urmare a unei dureri, a unei suferințe etc.) Si: văitătură (1), (rar) văitat1 (1), (îrg) văierare (1), văierat1 (1), (înv) văierătură (1). 2 Exprimare prin cuvinte a unei dureri, a unei suferințe, a unei nemulțumiri etc. Si: lamentare, jeluire, tânguitură, văitătură (2), (rar) văitat1 (2), (îrg) văierare (2), văierat1 (2), (înv) văierătură (2). 3 (Reg; îf văietare) Bocire a unui mort Si: jelire. 4 (Pop) Compătimire (1). 5 (Rar; pan) Țipăt tânguitor și prelung emis de un animal sau de o pasăre Si: văitătură (3). 6 (Rar; fig) Zgomot prelung și tînguitor produs de vânt, de ape. 7 (Rar; fig) Sunete triste, tânguitoare produse de unele instrumente muzicale sau de clopote.

văítare s.f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință; lamentare; vaiet, văitătură. • pl. -ări. și văietare s.f. /v. văita.

VĂITARE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietare s. f.] – V. văita.

VĂITARE, văitări, s. f. (Și în forma văietare) Faptul de a se văita; strigăt de suferință, vaiet. Auzii uit țipăt și-o văietare, care îi umplu inima de. jale. ISPIRESCU, L. 90. Țipetele, văietarea, gemătul celor ce mor îngrozesc pe călătorul ce-și urmează calea sa. NEGRUZZI, S. I 127. ◊ Fig. Porumbița cea albă ii dezmierda prin întuneric, cînd cu vesele cîntări, cînd cu blînde văietări. ODOBESCU, S. III 202. – Variantă: văietare s. f.

VĂIETARE s. f. v. văitare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

văitare (desp. văi-) s. f., g.-d. art. văitării; pl. văitări

văitare (văi-) s. f., g.-d. art. văitării; pl. văitări

văitare/văietare s. f., g.-d. art. văitării/văietării; pl. văitări/văietări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VĂITARE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitat, vaitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

Intrare: văitare
  • silabație: văi-ta-re info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • văitare
  • văitarea
plural
  • văitări
  • văitările
genitiv-dativ singular
  • văitări
  • văitării
plural
  • văitări
  • văitărilor
vocativ singular
plural
văietare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • văietare
  • văietarea
plural
  • văietări
  • văietările
genitiv-dativ singular
  • văietări
  • văietării
plural
  • văietări
  • văietărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

văitare, văitărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Auzii un țipăt și-o văietare, care îi umplu inima de jale. ISPIRESCU, L. 90. DLRLC
    • format_quote Țipetele, văietarea, gemătul celor ce mor Îngrozesc pe călătorul ce-și urmează calea sa. NEGRUZZI, S. I 127. DLRLC
    • format_quote figurat Porumbița cea albă îi dezmierda prin întuneric, cînd cu vesele cîntări, cînd cu blînde văietări. ODOBESCU, S. III 202. DLRLC
etimologie:
  • vezi văita DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.