6 intrări

50 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZÂNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj feminin din mitologia populară românească, întruchipare mai ales a bunătății și frumuseții, căreia i se atribuie puteri supranaturale și darul nemuririi; fee. 2. (Rar) Zeiță. – Probabil lat. Diana.

zâ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 18r/1 / V: (îvp) zi, (reg) zârnă / Pl: ~ne și (pop) zâni / E: ml Diana] 1-3 (Înv) Zeiță (1-3). 4 Personaj fantastic feminin din basme, imaginat ca o femeie foarte frumoasă și, de obicei, foarte bună, cu puteri supranaturale și cu darul nemuririi Si: (liv) fee, (pop) măiastră, crăiasă (4). 5 (Îc) Zâna-zânelor Cea mai mare peste zâne Si: crăiasă (6). 6 (Reg; lpl) Iele. 7 (Reg) Ursitoare.

ZÂNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj feminin, fantastic, din basme, închipuit ca o femeie frumoasă și de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale și cu darul nemuririi; fee. 2. (Rar) Zeiță. – Probabil lat. Diana.

ZÂNĂ ~e f. 1) (în basme) Ființă imaginară închipuită ca o femeie foarte frumoasă, înzestrată cu puteri supranaturale și cu influență asupra destinelor oamenilor; fee. 2) fig. Femeie foarte frumoasă. [G.-D. zânei] /< lat. Diana

LINGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

LINGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

LINGURIȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

LINGURIȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

SITĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito.

lingură sf [At: MOXA ap. CUV. D. BĂTR. I, 195 / V: (reg) liun~, (reg) lun~ / Pl: ~ri și (îvr) ~re / E: ml lingula] 1 Ustensilă de lemn sau de metal care are o parte ovală, scobită și o coadă, folosită pentru a duce la gură mâncărurile lichide și cele puțin consistente. 2 Obiect pentru uzul casnic, cu aceeași formă, de dimensiuni mai mari, utilizat la prepararea și turnarea mâncării dintr-un vas în altul Si: polonic. 3 (Prc) Parte ovală și scobită a acestor ustensile. 4 Conținut al unei linguri (1). 5 (Pop; îe) A-și amesteca (sau băga) ~ra unde nu-i fierbe oala A interveni în treburile altora. 6 (Pop; îe) ~ cu coadă mare și cu leafă mică Slujbă prost plătită. 7 (Pop; îe) După gură, ~ Răsplata se măsoară după felul de a fi al fiecărui om. 8 (Pop; îe) Dai cu banița și scoți cu ~ra Se spune atunci când se dau cu împrumut bani mulți și se iau înapoi câte puțini. 9 (Pop; îe) A(-i) mânca (cuiva) banii (sau aurul, averea, leafa) cu ~ra Se spune despre un om bogat care cheltuiește prea mult. 10 (Pop; îe) A(-i) pune (sau a atârna, a spânzura, a lega) (cuiva) ~ra la (sau în, de) brâu (sau gât) A lăsa pe cineva nemâncat pentru că a întârziat la masă. 11 (Îae) A se certa cu cineva pentru că a întârziat. 12 (Pop; îe) A sorbi (pe cineva) cu ~ra (sau ca dintr-o ~) ori a sorbi (pe cineva) (sau a înghiți) într-o ~ de apă (sau de sorbitură) A manifesta o imensă dragoste și admirație pentru cineva. 13 (Pfm; îe) A începe de la ~ A-și începe viața și gospodăria de la foarte puțină avere. 14 (Pop; îe) A se lăsa de ~ A muri. 15 (Reg) Talger al cântarului. 16 (Reg) Semn în formă de lingură (1), pus de cioban la urechea oii pentru recunoaștere. 17 (Reg) Vas pentru masă. 18 (Șîs ~ de zidării, de cicălit) Unealtă de zidărie făcută din lemn sau din fier cu care se ia și se netezește tencuiala Si: mistrie. 19 (Șîs ~ra cea mare) Unealtă de forma unei linguri (1) de dimensiuni mari, folosită de păstori ca unitate de măsură, ca strecurătoare etc. 20 (Șîs ~ de curățat, ~ de lăcărit) Tub închis la capătul de jos, cu unul sau două ventile, folosit la sonde pentru extracția unei cantități mici de țiței, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 21 Unealtă agricolă de forma unei furci de dimensiuni mici, cu doi dinți și prevăzută cu o rețea, folosită la strânsul paielor mărunte și a pleavei. 22 Unealtă asemănătoare unei linguri (1) mari, cu coadă foarte lungă, folosită la manevrarea metalelor topite Si: (rar) linguriță (12). 23 Instrument medical metalic cu formă asemănătoare unei linguri (1), cu diferite utilizări Si: linguriță (9). 24 Bucată mică de metal în formă de lingură (1), folosită ca momeală în pescuitul sportiv Si: linguriță (10), nălucă. 25 (Înv) Tăviță pentru scrumul rezultat din arderea unei lumânări în sfeșnic. 26 (Reg) Lopățică pentru netezirea mămăligii. 27 (Trs) Căuș cu care se varsă vinul din pritoacă în butoi. 28 (Trs) Măsură cu care se ia dijma la moară. 29 (Trs) Cauc pentru scos făină. 30 (Reg) Lemn al saniei în formă de lingură (1). 31 (Reg) Unealtă lungă din fier de forma unei dalte, cu care se scoate, în pietrării, praful de piatră din găuri. 32 (Reg) Parte de la roata morii în care lovește apa. 33 (Reg) Unealtă cu care se curăță lâna proaspăt spălată. 34 (Reg; îs) ~ vântului Vânturătoare. 35 (Atm; pop; îs) ~ra pieptului Furcă a pieptului Si: lingurea (3), lingurică (3). 36 (Bot; pop; îc) ~ra-zânelor (ori zânei) sau ~ra-frumoaselor Ciupercă lemnoasă, de culoare brună-roșcată, care crește pe trunchiul și pe rădăcinile copacilor Si: lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). 37 (Bot; reg; îc) ~ra-popii Pochivnic (Asarum europaeum). 38 (Bot; reg; îc) ~ra-Maicii Domnului Hrean (Lacheleoria officinalis). 39 (Bot; reg; îc) ~-de-vânt Planta Echium vulgaris. 40 (Bot; reg; îc) ~-de-vâtoasă Planta Clavariadelphus pistillaris. 41 (Bot; Trs; îc) ~ra-Maicii Precista sau ~ra-strigoaicei Specie de bureți nedefiniți mai îndeaproape. 42 (Bot; reg; îc) ~ra-plugului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 43 (Zlg; Trs; îc) ~ra-popii Mormoloc.

linguriță sf [At: (a. 1765) IORGA, S. D. VII, 223 / Pl: ~țe și (reg) ~ți / E: lingură + -iță] 1-2 (Șhp) Lingurea (1-2). 3 Lingură folosită pentru a mânca dulciuri, a bea ceai, lapte etc. Si: (reg) linguruță. 4 (Îe) A da cu ~ța A hrăni cu grijă și în cantități mici un copil sau un om bolnav, neajutorat etc. Si: a cocoloși. 5 (Îae) A povesti cuiva ceva cu zgârcenie. 6 (Îe) Nici cât încape în ~ Foarte puțin. 7 (Udp „de” sau „cu”) Conținut al unei lingurițe (1). 8 (Pan) Unelte care seamănă cu o linguriță (1) ca formă, funcționalitate etc. 9 Element al mașinii de semănat. 10 Instrument medical cu diverse utilizări Si: lingură (23). 11 Unealtă de pescuit Si: lingură (24). 12 Instrument farmaceutic. 13 (Rar) Lingură (22). 14 (Reg) Mistrie. 15 (Atm; pop) Furcă a pieptului. 16 (Bot; pop; îc) ~ța-zânei (sau zânelor) Lingura-zânei (44). 17 (Zlg; Trs; Mol; îc) ~ța-popii Mormoloc.

zî s.f. 1 (în mit. pop.) Personaj feminin, închipuit ca o femeie tînără foarte frumoasă și foarte bună, cu puteri supranaturale și cu darul nemuririi; fee. El începu să mulțumească zînei (ISP.). ◊ Zîna zînelor = crăiasa zînelor. Zînă măiastră v maiestru. ◊ Compar. Este frumoasă ca o zînă. 2 (înv.) Zeiță, zeitate. • pl. -e și (pop.) zină s.f. /nm. pr. lat Dĭana(m).

SITĂ, site, s. f. 1. Obiect de gospodărie format dintr-o pînză de sîrmă sau de fibre textile, fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal; servește la cernut făină, mai rar la zdrobit legume sau fructe. O schimonositură de om avea în frunte numai un ochi, mare cît o sită. CREANGĂ, P. 243. Făina... se cerne prin sită. ȘEZ. V 3. Ea s-a dus iar în cămară Și a scos o sită deasă, Tot cu firu de mătasă. ANT. LIT. POP. I 623. Sus bat dobele, jos cad negurile (Sita). Sita nouă șade-n cui (= tot lucrul nou își are cinstea lui). (Cu parafrazarea proverbului) Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. CREANGĂ, P. 5. Sita nouă cerne bine (= omul în general lucrează cu rîvnă la început, apoi se lenevește). ◊ (În superstiții) Babele... trag pe fundul sitei în 41 de bobi. CREANGĂ, A. 12. Caută, maică, cu sita, Doar m-oi putea mărita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. ◊ (În metafore și comparații) Ca și cum s-ar încerca să privească printr-o sită deasă... BUJOR, S. 43. Parcă începuse a zări ca prin sită. ISPIRESCU, L. 158. (Fig.) A mea e lacrima ce-n tremur Prin sita genelor se frînge. GOGA, P. 11. (Sugerînd ideea de filtrare neclară a luminii) Prin sita deasă ce mă împresura, zării Siretul încremenit, înghețat. SADOVEANU, P. 124. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi. DELAVRANCEA, O. II 41. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. Afară e o vreme cîinească; plouă ca prin sită și bate vînt rece. CARAGIALE, O. II 226. Trecut și prin ciur și prin sită v. ciur. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) cu de-amănuntul și în chip critic, alegînd numai ce este corespunzător scopului. Dăruitorul cărților de intrare... nu s-a înșelat în trecerea prin sită a invitaților. PAS, Z. III 274. ♦ Os cu sită = bucată de os cu aspect poros, din carnea de vită. 2. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, servind la separarea prin cernere a diferitelor materiale. Sitele de sîrmă dîrdîiau, alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ Pînză deasă de sîrmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri fără uși etc. Compresorul pufăia tot timpul, fără o clipă de răgaz, luînd aerul de afară... sorbindu-l printr-un burlan la gura căruia, noroc că se afla o sită, fiindcă altminteri ar fi fost trase și păsările care treceau în zbor. BOGZA, V. J. 27. ♦ Pînză metalică servind la strecurarea lichidelor. 3. Un fel de manșon făcut dintr-o țesătură fină de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a se obține o lumină mai vie. Felinarul cu sita lui de gaz aerian venea tocmai bine pînă la suporții înflorați de fier ai balconului. CAMIL PETRESCU, N. 19. Automobilele rare înaintau bîjbîind, cu farurile oarbe. Sitele de gaz aerian sfîrîiau... dîndu-și sufletul. C. PETRESCU, C. V. 267. ♦ Grilă (1). 4. Văl prins la potcapul înalților prelați și lăsat (lung) pe spate. 5. Compus: (Bot.) sita-zînelor = turtă. Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdila nasul. CONTEMPORANUL, VI 291.

ZÎNĂ, zîne, s. f. 1. Personaj din basme, închipuit ca o femeie foarte frumoasă, cu puteri supranaturale, de obicei binefăcătoare, care locuiește în palate minunate din regiuni neumblate de oameni. P-un nor de aur lunecînd A zînelor crăiasă Venea cu părul rîurînd Rîu galben de mătasă. COȘBUC, P. I 66. Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zînă, Ș-așteptai ca să te fure, vreun Făt-Frumos să vină. VLAHUȚĂ, O. A. I 33. Și apoi se lăsă lin ca vîntul: în ostrovul florilor La crăiasa zînelor Minunea minunelor. CREANGĂ, P. 221. Pe cărarea-abia umblată, Printre iarba înfocată, Trece-un mîndru chip de zînă Cu-arătare fermecată Și privirea blîndă, lină. EMINESCU, L. P. 150. 2. Zeiță. Pe acei idoli oamenii îi numeau zei și zeițe ori zîne; căci fiecare din zeii lor își avea zîna lui de soție. ISPIRESCU, U. 3. La aceste academii de științi a zînei Vineri Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri. EMINESCU, O. I 140.

ZÎNĂ, zîne, s. f. 1. Personaj fantastic din basme, închipuit ca o femeie foarte frumoasă, cu puteri supranaturale. 2. Zeiță. – Lat. Diana.

LINGURIȚĂ ~e f. (diminutiv de la lingură) 1) Lingură mică folosită pentru a servi dulceață, a bea ceai, cafea, lapte etc. 2): ~a-zânei ciupercă brună-roșcată în formă de evantai care crește pe tulpina arborilor bătrâni. /lingură + suf. ~iță

zină f. 1. fecioară divină, pururea tânără și de o frumusețe orbitoare; zinele joacă un rol însemnat în basme (ca feele în poveștile din Occident): îmbrăcate în alb, iubitoare de cântece și jocuri, ele locuesc în palaturi mărețe și poartă nume diferite, după cum trăiesc în arbori (Fata din Dafin) sau în ape (Zina zinelor), pe munți și pe câmpii (Arăpușca); dar cea mai vestită dintr’însele e Ileana Cosânzeana, zina cu părul de aur, eroina basmelor noastre; 2. pl. Tr. alt nume dat Ielelor; 3. (Banat) nume de plante mitologice; carul zinelor, arnică; ciurul zinelor, turtă; părul zinelor, colilie; florile zinelor, răchitan. [Lat. DIVINA, măeastră].

zî f., pl. e (lat. Diana, zeița vînătoriĭ, a luniĭ și a farmecelor nocturne. V. zănatic). Zeiță, femeĭe de o frumuseță divină în poveștile poporuluĭ românesc. (Paraliziĭle subite orĭ răcelile orĭ înțepenelile le atribuĭe poporu tot unor zîne care fac răŭ: ĭelele, vîntoasele, șoĭmanele ș. a.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

zâ s. f., g.-d. art. zânei; pl. zâne

zâ s. f., g.-d. art. zânei; pl. zâne

zână s. f., g.-d. art. zânei; pl. zâne

lingura-zânelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. lingurii-zânelor

lingurița-zânei (plantă) s. f. art., g.-d. art. linguriței-zânei

sita-zânei/sita-zânelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. sitei-zânei/sitei-zânelor

!lingura-zânelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. lingurii-zânelor

!lingurița-zânei (plantă) s. f. art., g.-d. art. linguriței-zânei

!sita-zânelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. sitei-zânelor

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ZÂNĂ s. (MITOL. POP.) (livr.) fee, (pop.) crăiasă, (Maram.) săiastră. (~ din povești.)

LINGURA-ZÂNEI s. (BOT.; Ganoderma lucidus) lingurița-zânelor.

LINGURIȚA-ZÂNEI s. (BOT.; Fomes lucidus) (reg.) lingura-frumoaselor.

LINGURIȚA-ZÂNEI s. v. mormoloc.

SITA-ZÂNELOR s. v. ciulin, ghimpe, scai, scaiete, turtă.

LINGURIȚA-ZÎNEI s. (BOT.; Fomes lucidus) (reg.) lingura-frumoaselor.

sita-zînelor s. v. CIULIN. GHIMPE. SCAI. SCAIETE. TURTĂ.

ZÎ s. (MITOL. POP.) (livr.) fee, (pop.) crăiasă, (Maram.) săiastră. (~ din povești.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

zînă (-ne), s. f. – Fee. – Var. Mold. dzînă. Mr. dzină, megl. zǫnă. Lat. Dĭāna (Pușcariu 1942; REW 2624; Tiktin; Densusianu, GS, II, 312; Rosetti, Mélanges, 352), cf. alb. zanë, logud. yana (Atzori 185; Wagner 124), v. it., v. prov. jana, astur. xana (Menéndez Pidal, Rom., XXIX, 376), port. jā, toate cu sensul din rom. Der. din lat. dĭvῑna (Densusianu, Hlr., 102; Philippide, Principii, 138; Pascu, I, 80; Graur, BL, V, 95), fără a fi imposibilă, nu se potrivește cu celelalte rezultate rom. și romanice; totuși nu trebuie înlăturată posibilitatea unei contaminări a ambelor cuvinte, ținînd cont de prezența lui zîn, s. m. (zeu), cuvînt înv., pe care Tiktin îl consideră formație personală la Dosoftei, și a cărui legătură cu mr. dzin „ființă fantastică” nu a fost studiată (mr. poate fi oriental). Poate s-ar putea adăuga la cuvintele romanice deja pomenite sp. adiano. Der. zănatic (var. zănatec), adj. (țicnit, scrîntit, trăsnit), în loc de *zînatic, der. ca noptatic, prostatic (Philippide, Principii, 148), sau direct din lat. dianātĭcus (Hasdeu; Philippide, 1928; Pușcariu, Jb., XI, 65; Tagliavini, Arch. Rom., 103; Serra, Dacor., IX, 170; cuvîntul lat. apare în sec. V). Sînziene, s. f. pl. (iele, în mitologia populară; sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, din 24 iunie; drăgaică, Galium mollugo), cu var. mold. sîmziene, sîmzenii, sînzenii, probabil este urmașul unui lat. sanctae, Dĭānae, cf. calabr. santu Diana, cu formula de imprecație. Este posibil și chiar probabil, că s-ar fi produs o contaminare cu Sanctus Iohannes (Tiktin; Densusianu, GS, III, 433; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 180-83; REW 7569N), cu atît mai mult cu cît această sărbătoare este legată în toată mitologia europeană de obiceiuri folclorice și credințe străine creștinismului; dar numai această expresie lat. nu ajunge pentru explicarea cuvîntului rom. Formula sanctus dĭes Iohannis (Candrea, GS, III, 428; Candrea), imaginată pentru a evita dificultatea fonetică, nu convine, deoarece în rom. ne-am aștepta la sancta dĭes. Explicația bazată pe semis și dĭvῑna (Philippide, Principii, 97), nu are aparențe de probabilitate.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

zână, zâne, (dzână), s.f. – (mit.) Personaj fantastic din basmele populare românești. În descântecele maramureșene se confundă adesea cu Sânzâienele (ielele): „S-o tâlnit cu marele, / Cu tarele, / Cu dzâna, / Cu presâna” (Papahagi, 1925: 286). ♦ (top.) Lacul Zânelor, denumirea veche a lacului Bodi (Baia-Sprie) de sub muntele Mogoșa: „Un colț frumos îl reprezintă Lacul Zânelor (Bod) la o altitudine de 740 m. Se poate ajunge la acest lac frumos în timp de câteva ore, pe un drum care duce de la canton pe serpentine și pe poteci. Lacul are o lungime de 320 m și o lățime de 240 m, iar adâncimea cea mai mare ajunge la 15 m. Așezat în mijlocul munților și înconjurat de păduri ne oferă o priveliște pitorească” (Meruțiu, 1936: 35). – Lat. Diana „zeița vânătorii, a lunii” (Scriban; Pușcariu, Tiktin, Densusianu, Rosetti, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

zâna albă expr. (tox.) cocaină.

zâna verde expr. (înv.) absint.

Intrare: zână
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zâ
  • zâna
plural
  • zâne
  • zânele
genitiv-dativ singular
  • zâne
  • zânei
plural
  • zâne
  • zânelor
vocativ singular
  • zâ
  • zâno
plural
  • zânelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zi
  • zina
plural
  • zine
  • zinele
genitiv-dativ singular
  • zine
  • zinei
plural
  • zine
  • zinelor
vocativ singular
plural
Intrare: lingura-zânei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingura-zânei
plural
genitiv-dativ singular
  • lingurii-zânei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: lingura-zânelor
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingura-zânelor
plural
genitiv-dativ singular
  • lingurii-zânelor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: lingurița-zânei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingurița-zânei
plural
genitiv-dativ singular
  • linguriței-zânei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: părul-zânelor
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • părul-zânelor
plural
genitiv-dativ singular
  • părului-zânelor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: sita-zânei / -zânelor
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sita-zânei
plural
genitiv-dativ singular
  • sitei-zânei
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sita-zânelor
plural
genitiv-dativ singular
  • sitei-zânelor
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

zâ, zânesubstantiv feminin

  • 1. Personaj feminin din mitologia populară românească, întruchipare mai ales a bunătății și frumuseții, căreia i se atribuie puteri supranaturale și darul nemuririi. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote P-un nor de aur lunecînd A zînelor crăiasă Venea cu părul rîurînd Rîu galben de mătasă. COȘBUC, P. I 66. DLRLC
    • format_quote Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zînă, Ș-așteptai ca să te fure, vreun Făt-Frumos să vină. VLAHUȚĂ, O. A. I 33. DLRLC
    • format_quote Și apoi se lăsă lin ca vîntul: în ostrovul florilor La crăiasa zînelor Minunea minunelor. CREANGĂ, P. 221. DLRLC
    • format_quote Pe cărarea-abia umblată, Printre iarba înfocată, Trece-un mîndru chip de zînă Cu-arătare fermecată Și privirea blîndă, lină. EMINESCU, L. P. 150. DLRLC
    • 1.1. figurat Femeie foarte frumoasă. NODEX
  • 2. rar Zeiță. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: zeiță
    • format_quote Pe acei idoli oamenii îi numeau zei și zeițe ori zîne; căci fiecare din zeii lor își avea zîna lui de soție. ISPIRESCU, U. 3. DLRLC
    • format_quote La aceste academii de științi a zînei Vineri Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri. EMINESCU, O. I 140. DLRLC
etimologie:

lingura-zânelorsubstantiv feminin articulat

  • 1. Ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor (Ganoderma lucidum). DEX '09

lingurița-zâneisubstantiv feminin articulat

părul-zânelorsubstantiv masculin articulat

sita-zânei / sita-zânelorsubstantiv feminin articulat

  • 1. botanică Plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Un miros de iarbă-mare, sita-zînelor și alte ierburi uscate îți gîdila nasul. CONTEMPORANUL, VI 291. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic