logo dexonline.ro
Din totalul de 60 sunt afișate 20 definiții pentru ura (vb.), urat (adj., s.m.), urat (urare), urat, urât, urî   conjugări / declinări

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu

urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráți
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

URÁT s. v. urare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza

urát (urare) s. n., pl. uráturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

urát (chim.) s. m., pl. uráți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb

1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner

2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral, ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva, ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu