SCRUPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. ◊ Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

scrupul sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 467/11 / V: (rar) ~pel, (înv) ~pol (Pl: scrupoli) sm / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr scrupule] 1 (Înv) Unitate de măsură pentru greutatea egală cu a treia parte dintr-un dram. 2 Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. 3 Neliniște de care este cuprins cineva cu privire la corectitudinea, moralitatea unui lucru, a unei acțiuni etc. 4 (Îla) Fără (nici un) sau lipsit de ~ (sau ~e) (Care acționează, se comportă) fără a ține seamă de nici un considerent moral în atingerea scopului propus. 5 (Îe) A-și face ~e A se frământa în legătură cu moralitatea, cu legitimitatea sau spontaneitatea unei decizii, a unei acțiuni etc.

SCRUPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj., adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de nici un considerent moral în atingerea unui scop. ◊ Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

SCRUPUL, scrupule, s. n. Rezervă în felul de comportare al cuiva, izvorîtă dintr-un sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii și al datoriei. Unul din scrupulele lui Eminescu – devenit aproape idee fixă – pare să fi fost întotdeauna acela de a nu împovăra pe ai săi cu întreținerea lui. CĂLINESCU, E. 158. Nu principiile, dar chiar simple scrupule politice îi par niște fleacuri, niște nimicuri demne de copii, iar nu de oameni serioși. GHEREA, ST. CR. I 342. ◊ (Poetic) Orice scrupul tăcu în sufletul lui. BOLINTINEANU, O. 453. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = fără nici o considerație morală cînd este vorba de atingerea scopului; lipsit de moralitate, incorect. Sînt lipsiți de orice scrupule, adevărat – observă și Predeleanu. REBREANU, R. I 263. Un critic are și el dreptul și chiar mai multe drepturi încă Să dea-n vileag pe toți aceia care fără scrupul și sfială Denaturează poezia. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 9. E un plastograf, un falșificator de polițe, om fără cel mai mic scrupul. GHEREA, ST. CR. I 342. Ambițios, fără scrupule... se ilustră chiar din prima legislatură. VLAHUȚĂ, O. A. III 45. – Pl. și: scrupuluri (REBREANU, R. II 51).

SCRUPUL s.n. Sentiment dezvoltat al cinstei, al onoarei, al datoriei. ♦ Fără (sau lipsit de) scrupule = fără nici un considerent moral, imoral; incorect. ♦ Exactitate, precizie în acțiuni, în lucrări. [< fr. scrupule, it. scrupolo, cf. lat. scrupulus – piatră mică].

SCRUPUL s. n. sentiment dezvoltat al cinstei, al corectitudinii, al onoarei. ♦ fără (sau lipsit de) ~e = fără nici un considerent moral în atingerea unui scop; imoral, incorect. (< fr. scrupule, lat. scrupulum)

SCRUPUL ~e n. Sentiment foarte dezvoltat al onoarei, al corectitudinii, al moralei, al datoriei manifestat în viața zilnică. ◊ Fără ~ (sau lipsit de ~, sau ~e) (care acționează) fără a ține cont de nici un fel de norme morale. /<fr. scrupule

scrupul n. 1. neliniștea conștiinței care privește ca o greșală gravă una foarte ușoară; 2. mare exactitate în împlinirea datoriilor sale; 3. fig. urmă de dificultate ce rămâne în spirit după limpezirea unei chestiuni sau afaceri: are încă oarecare scrupule.

* scrúpul n., pl. e (lat. scrúpulus, dim. d. scrupu, peatra ascuțită, grijă. V. scrupos). Mare simț îl onestitățiĭ, al moralitățiĭ, al corectitudiniĭ, al datoriiĭ: om plin de scrupul, om fără scrupule.

scrupel sn vz scrupul

scrupol sn vz scrupul

scrupul s. n., pl. scrupule

scrupul s. n., pl. scrupule

scrupul s. n., pl. scrupule

scrupul

scrupul, -le.