MONEDĂ, monede, s. f. Ban de metal (rar de hârtie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mică); mărunțiș. ◊ Expr. A bate (sau a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. A bate monedă (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a răspunde (cuiva) printr-o comportare similară. (Fam.) Asta e moneda plătită, se spune despre o întâmplare neplăcută survenită în viața cuiva ca o pedeapsă pentru fapta sau faptele rele făcute; faptă și răsplată. [Pl. și: monezi. – Var.: monetă s. f.] – Din ngr. monédha.

monedă sf [At: ȘINCAI, Î. 1/14 / V: ~etă / Pl: ~de și ~nezi / E: ngr μονέδα, it moneta, lat moneta] 1 Ban de metal, rar de hârtie, care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat. 2 (Pgn) Ban de metal de valoare mică Si: mărunțiș. 3 (Îe) A bate (sau a tăia ori a face) ~ A emite bani de metal. 4 (Fig; îe) A bate ~ din (sau, rar, cu ceva) A insista. 5 (Fig; îae) A face caz de ceva urmărind beneficii Si: a specula. 6 (Îe) A plăti (cuiva) cu aceeași ~ A răspunde cuiva printr-o comportare similară. 7 (Fam; îe) Asta e ~da plătită Se spune despre o întâmplare neplăcută survenită în viața cuiva, considerată o pedeapsă pentru fapta sau faptele rele făcute. 8 (Înv) Valoare curentă a banului într-o anumită țară Si: curs.

MONEDĂ, monede, s. f. Ban de metal (rar de hârtie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mică); mărunțiș. ◊ Expr. A bate (sau a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. A bate monedă (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a răspunde (cuiva) printr-o comportare similară. (Fam.) Asta e moneda plătită, se spune despre o întâmplare neplăcută survenită în viața cuiva ca o pedeapsă pentru fapta sau faptele rele făcute; faptă și răsplată. [Pl. și: monezi. – Var.: monetă s. f.] – Din ngr. monédha.

MONEDĂ, monede, s. f. (Mai ales cu sens colectiv) Bani de metal sau de hîrtie, avînd curs legal pe teritoriul unui stat; (în limbajul obișnuit) bani de metal (de obicei) de valoare mică, bani mărunți, mărunțiș. O nesfîrșită colecție de monede din toate epocile și din toate țările pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 122. [în cutie] erau cîteva inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, monede vechi de aur și de argint. BASSARABESCU, V. 44. – Variantă: monetă (BOLINTINEANU, O. 118, BOLLIAC, O. 282) s. f.

MONEDĂ s.f. Ban de metal sau de hîrtie, care are curs legal într-un stat; (curent) ban de metal, mărunțiș. [Var. monetă s.f. / < ngr. moneda, cf. it. moneta, lat. moneta].

MONEDĂ s. f. 1. ban care are curs legal într-un stat. ♦ hârtie ~ = bani de hârtie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plăti (cuiva) cu aceeași ~ = a se comporta față de cineva la fel cum s-a comportat și el într-o situație asemănătoare. (< ngr. moneda)

MONEDĂ ~ e f. 1) Semn bănesc de metal (mai rar de hârtie) admis și utilizat într-o țară. 2) Ban mărunt de metal; mărunțiș. ~ de argint. ◊ A bate ~e a emite bani de metal. A plăti cu aceeași ~ a răspunde cu o comportare similară. [G.-D. monedei] /<ngr. monédha, it. moneta

monedă f. bucată de metal, bătută din autoritate suverană, servind comerțului.

*monédă, V. monetă.

HÂRTIE, hârtii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat, împachetat etc., fabricat din celuloză, cu sau fără adaos de fibre sau de materiale de umplutură, în formă de foi subțiri și întinse. ◊ Expr. A pune (sau a așterne) ceva pe hârtie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hârtie (1) (scrisă sau tipărită). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hârtie (1), bancnotă. Cinci hârtii de câte o sută. ◊ Hârtie de valoare = înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut și care dă proprietarului sau posesorului său dreptul de a primi dividende sau de a încasa dobândă. Hârtie-monedă = bani de hârtie. 5. (Sport) Categorie de greutate în box, la juniori, între 45 și 48 kg. – Din sl. chartija.

monetă sf vz monedă

HÂRTIE, hârtii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat, împachetat etc., fabricat din substanțe organice vegetale și materiale de încleiere și de colorare, în formă de foi subțiri și întinse. ◊ Expr. A pune (sau a așterne) ceva pe hârtie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hârtie (1) (scrisă sau tipărită). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hârtie (1), bancnotă. Cinci hârtii de câte o sută. ◊ Hârtie de valoare = înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut și care dă proprietarului sau posesorului său dreptul de a primi dividende sau de a încasa dobândă. Hârtie-monedă = bani de hârtie. 5. (Sport) Categorie de greutate în box, la juniori, între 45 și 48 kg. – Din sl. chartija.

HÎRTIE, hîrtii, s. f. 1. Material special pentru scris, prezentat în formă de foi subțiri și întinse și fabricat din substanțe organice vegetale (mai ales din celuloză). Îți sînt dator de multă vreme, amicul meu, o poezie: În inimă eu ți-o scrisesem, acum ți-o scriu și pe hîrtie. MACEDONSKI, O. I 217. Își pun cîte-o țoală în spate și cîte-un coif de hîrtie în cap și cîntă... de te scot din casă. CREANGĂ, A. 39. Vai, mîndruță de departe, Ce tot faci de nu scrii carte? Doar hîrtia s-a scumpit, Ori pe mine m-ai urît? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ◊ Hîrtie de calc v. calc. Hîrtie carbon v. carbon. Hîrtie cerată (sau ceruită) v. cerat. Hîrtie de filtru v. filtru. Hîrtie fotografică v. fotografic. Hîrtie milimetrică v. milimetric. Hîrtie sugativă (sau sugătoare) v. sugativă. Hîrtie velină v. velin. ◊ Expr. A pune (sau a așterne) ceva pe hîrtie = a scrie, a redacta (ceva). 2. Foaie de hîrtie (1) (scrisă sau tipărită). Hîrtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere. EMINESCU, N. 38. Duduca, cum văzu că scot hîrtia din buzunar, sări de se puse lîngă mine, invitînd toată adunarea a asculta. BOLINTINEANU, O. 318. Un bilet scris pe o hîrtie roză. NEGRUZZI, S. I 22. 3. (Mai ales la pl.) Scrisoare oficială (act, document etc.). Mergem la trebunal să dăm foc la hîrtiile ciocoilor. DUMITRIU, B. F. 107. Am fost întîi cu el, să-l primească la spitalul de la noi, și ne-au dat o hîrtie doftorii de-acolo, pe cum că să-l aducem aici. MIRONESCU, S. A. 32. Mai dăunăzi vine jăndaru c-o hîrtie în care se poroncea să sărbăm cu solenitate ziua onomastică a lui sfîntu... nu știu care. ALECSANDRI, T. I 245. ♦ Act oficial cu care se poate legitima cineva; legitimație. Are hîrtii în regulă? întreabă maiorul veterinar. CAMILAR, N. II 455. 4. (Și în forma hîrtie-monedă) Bilet de bancă, bancnotă. El puse la o parte trei hîrtii de cîte o mie... dar teancul hîrtiilor de douăzeci îl lăsă în portofel. SLAVICI, O. I 356.

MONETĂ s.f. v. monedă.

*monétă și (maĭ des) -édă f., pl. ete, ede și ezĭ (lat. monéta, monetă, d. Monéta, un supranume al Junoneĭ, d. monére, a înștiința [la Roma, pe Capitoliŭ, se făcuse un templu Junoneĭ Moneta, din cauza semnelor pe care le dădea poporuluĭ. Fiind-că acest templu, ca și altele, a fost întrebuințat ca loc de bătut banĭ, numele zeițeĭ a ajuns să însemne „ban”]; it. monéta, vfr. monnoĭe, nfr. monnaie, sp. moneda, pg. moeda; ngr. monéda; engl. money, germ. münze; rus. monéta. V. monitor). Ban, bucată de metal rătundă (rar alt-fel) bătută de autoritatea suverană ca să servească schimbuluĭ. Col. Banĭ: fabricant de monetă. Monetă de cont, valoare admisă ca unitate în conturile dintre comercianțĭ, dar care poate să nu fie reprezentată pin pĭese metalice în circulațiune, ca ghineĭa engleză. Monetă fiduciară, care n’are valoare de cît pin convențiune, ca biletele de bancă. Monetă fictivă saŭ hîrtie-monetă, bilete de bancă (V. hîrtie). A bate monetă, a fabrica banĭ.

monedă s. f., g.-d. art. monedei; pl. monede

monedă s. f., g.-d. art. monedei; pl. monede

monedă s. f., g.-d. art. monedei; pl. monede

monedă, pl. monede

monedă, -de.

hârtie-monedă (înv.) (bancnotă) s. f.

hârtie-monedă (înv.) s. f.

hârtie-monedă s. f.

MONEDĂ s. ban, piesă, (pop.) para. (O ~ de cinci.)

MONEDĂ s. ban, piesă, (pop.) para. (O ~ de cinci.)

monetă (monete), s. f. – Ban de metal. – Var. monedă. Lat. (it.) moneta (sec. XIX), var., din ven. moneda, prin intermediul ngr. μονέδα (Graur, BL, IV, 103; Gáldi 211). – Der. monetar, adj.; monetărie, s. f. (locul unde se fabrică monedă); monetiza, vb. (a bate monedă; a mercantiliza).

MONÉDĂ (< ngr.) 1. Semn bănesc cu formă, greutate și titlu stabilite, fabricate din metal (aur, argint, aramă, aliaje de metale comune); servește ca mijloc de circulație și de plată. Baterea primelor monede a fost, probabil, realizată independent, înainte de sec. 7 î. Hr., în statul antic Lidia sau în insulele Egee și în China. În Roma antică, m. se băteau lângă templul zeiței Iuno Moneta, de unde și denumirea de m. Pe teritoriul României, folosirea și circulația m. este semnalată încă din 6 î. Hr. Au existat diferite forme ale m., dintre care s-a impus cea rotundă, de disc, cu avers, revers și margine. V. numismatică., ban. ◊ M. divizionară (sau de bilon) = m. confecționată din aliaj monetar format din metale comune, cu valoare proprie redusă sau inferioară valorii ei nominale și care reprezintă o subdiviziune sau un multiplu al unității monetare legale. ◊ Expr. A bate monedă = a emite bani de metal. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a se comporta față de cineva așa cum s-a comportat și el într-o situație similară. 2. P. gener. Ban de metal. 3. Denumire dată pentru toate semnele bănești, indiferent de forma lor de existență, respectiv pentru m. divizionară, m. fiduciară sau m. de hârtie (bancnotele emise de Banca Centrală) și m. scripturală sau m. se cont (disponibilitățile bancare și de la casele de economii).

PAR PARI REFERTUR (lat.) se plătește cu aceeași monedă – Enunț similar legii mozaice a talionului.

MONEDĂ albeț, arginți, chelșug, cocoșel, covrig, pleavă, polidor, zimți.

a plăti (cuiva) cu aceeași monedă expr. a se răzbuna (pe cineva); a se revanșa (față de cineva).