logo dexonline.ro
10 definiții pentru «indiciu»   declinări

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu

indíciu [ciu pron. cyu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

INDÍCIU s. v. dovadă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

INDÍCIU ~i n. 1) Particularitate după care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn după care se deduce existența unui obiect sau fenomen. 3) jur. Faptă, împrejurare, situație care poate servi ca probă într-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

INDÍCIU s. n. semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru. ◊ particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ◊ (jur.) faptă, împrejurare care poate servi ca probă într-un proces. (< lat. indicium, după fr. indice)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza

indíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb

*indíciŭ n. (lat. indicium). Semn aparent și probabil despre existența unuĭ lucru: indiciile uneĭ crime.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner