logo dexonline.ro

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

DISCREDITÁRE s. 1. v. calomniere. 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

DISCREDITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI

discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

DISCREDITÁ vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

A DISCREDITÁ ~éz tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

A SE DISCREDITÁ mă ~éz intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza

discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. și pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. discreditéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner

* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb