2 intrări
26 de definiții
din care- explicative (14)
- morfologice (7)
- relaționale (4)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DISCREDITARE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.
DISCREDITARE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
discreditare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pl: ~tări / E: discredita] Pierdere a creditului, a considerației, a bunei reputații Si: compromitere.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITARE s. f. Faptul de a (se) discredita, de a face să-și piardă (sau de a-și pierde) creditul, considerația, reputația; pierdere a influenței, a considerației. V. defăimare, compromitere.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITARE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITA, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITA, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
descredita v vz discredita
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
discredita vtr [At: ASACHI, E. D. 23/12 / V: (înv) des~, dec~[1] / Pzi: ~tez / E: fr discréditer] (D. oameni) 1-2 A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, încrederea altora, buna reputație etc. Si: a (se) compromite.
- Varianta decredita nu este consemnată cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITA, discreditez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, o organizație, o concepție etc.) A face să-și piardă creditul, încrederea altora, considerația, a strica reputația. V. compromite, defăima. Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. ◊ Refl. S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITA vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITA vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A SE DISCREDITA mă ~ez intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A DISCREDITA ~ez tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
!discreditare s. f., g.-d. art. discreditării; pl. discreditări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de cata
- acțiuni
discreditare s. f., g.-d. art. discreditării
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
discreditare s. f., g.-d. art. discreditării
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
discredita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. discreditez, 3 discreditează; conj. prez. 1 sg. să discreditez, 3 să discrediteze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
discredita (a ~) vb., ind. prez. 3 discreditează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
discredita vb., ind. prez. 1 sg. discreditez, 3 sg. și pl. discreditează; conj. prez. 3 sg. și pl. discrediteze
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
discredita
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DISCREDITARE s. 1. v. calomniere. 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DISCREDITARE s. 1. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.) 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISCREDITA vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DISCREDITA vb. 1. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.) 2. a (se) compromite, (rar) a (se) pierde. (Nu putea ~ cauza revoluției.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
DISCREDITARE. Subst. Discreditare, discredit (rar), compromitere, dezonoare, rușine, ocară, mascara (pop.), terfelire (fig.). Desconsiderare, desconsiderație, dispreț, disprețuire. Batjocură, bătaie de joc, batjocorire, luare în rîs (în derîdere), derîdere, deriziune (franțuzism), zeflemisire, zeflemea, ironizare. Ponegrire, ponegreală, calomniere, clevetire, cleveteală (pop. și fam.), clevetă (înv.), bîrfire, bîrfeală, bîrfă (fam.), defăimare, ponosire (pop.), ponos (pop.). Umilire, înjosire, degradare, degradație (înv.). Defăimător, calomniator, ponegritor, clevetitor, clevetici, zeflemist. Adj. Compromițător, dezonorant, rușinos, infamant, infamator (rar), defăimat (înv.), de ocară, ocărîtor (înv.); batjocoritor, disprețuitor, zeflemist; ponegritor, calomniator, calomnios, bîrfitor, clevetitor. Umilitor, înjositor, degradant, degradator. Compromis, dezonorat, terfelit (fig.), desconsiderat, damnat (livr.); umilit, înjosit. Vb. A se discredita, a se compromite, a se dezonora, a-și pierde onoarea, a se face de rușine, a se face de rîs, a se face (a ajunge) de ocară, a se face de minune (de basm, de pomină), a-și da în petic, a se da în stambă, a rămîne de rușine, a rămîne platcă, a ieși cu obrazul pătat, a păți o (vreo) rușine, a rămîne cu rușinea în obraz. A discredita, a compromite, a dezonora, a terfeli (fig.), a face de rușine (de ocară), a face de mascara, a-i pune cuiva opinca în obraz, a-i da cuiva cu opinca în obraz, a-i feșteli cuiva iacaua (a-i feșteli cuiva mantaua). A-și bate joc de cineva, a batjocori, a lua în rîs (în derîdere), a lua peste picior, a zeflemisi, a ironiza; A ponegri, a calomnia, a cleveti (pop. și fam.), a bîrfi, a ponosi (înv. și reg.). A umili, a înjosi. Adv. În batjocură, în bătaie de joc. Cu obrazul pătat. V. batjocură, blestem, defăimare, dispreț, minciună, ofensă, umilință.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
discreditare, discreditărisubstantiv feminin
- 1. Faptul de a (se) discredita. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: calomniere compromitere discredit
etimologie:
- discredita DEX '09 DEX '98 DN
discredita, discreditezverb
- 1. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: calomnia compromite
- Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. DLRLC
- Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. DLRLC
- S-a discreditat printr-o acțiune nejustă. DLRLC
-
etimologie:
- discréditer DEX '09 DEX '98 DN