logo dexonline.ro
11 definiții pentru „căpcăun”   declinări

CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Om rău, crud, sălbatic. – Cap1 + câine (după ngr. kinokéfalos).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner

CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. – Cap1 + câine (după ngr. kinokefalos).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu

căpcăún s. m., pl. căpcăúni
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

CĂPCĂÚN s. v. antropofag, canibal.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

CĂPCĂÚN ~i m. 1) folc. Ființă fabuloasă mitologică despre care se crede că mănâncă oameni. 2) fig. Om crud, rău; om fără suflet. /cap + câine
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă din mitologia populară închipuită ca un mâncător de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. Din cap1 + câine (după gr. kinokefalos).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall

căpcăún s. m., pl. căpcăúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

căpcăún (căpcăúni), s. m.1. Monstru pe care fantezia populară și-l imaginează cu cap de cîine, uneori cu patru ochi, cu ochii în ceafă, sau cu patru picioare, dar a cărui caracteristică principală este antropofagia. – 2. Poreclă pentru turci și tătari, păgîn. – 3. Canibal, om crud. – Var. cătcăun, capcîn(e), hapcîn.Mr. capdicine. Traducere din ngr. ϰυνοϰέφαλος „cap de cîine”, cuvînt intrat în limbă prin literatura populară (Cartojan, Alexandria în literatura română, Bucarest, 1910, p. 95; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 357). Este vorba de legenda medievală care situa oamenii cu cap de cîine în regiunile de nord ale Rusiei (cf. de ex. Historia de Adam de Brema (1066) sau mapamondul lui Juan de la Cosa). Finalul -un indică un tratament expresiv, cf. gărgăun. După Cihac, II, 39; din pol. kapkan, kapkon „zdrențuros”, după Scriban, din lat. med. capcanus, v. tc. kapgan „căpetenie a avarilor”; după Pascu, Suf., 53, de la cap, cîine și un.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb

căpcăun m. V. capcân.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb

căpcăún m. (tradus după ngr. kynokéfalos, cu cap de cîne [!]. După Dic. 228, d. mlat. avaric capcanus, vturc. kapgan, bg. la Dun. kavkános, comandant la Avarĭ). Monstru antropofag (ca ceĭ întîlnițĭ de Alexandru Machedon, după cum spune povestea). Epitet Tătarilor (socotițĭ ca urmașĭ aĭ Avarilor) și altor barbarĭ. – Și cătcăun (vechĭ) și capcîn (nord). Adj. (capcîn și hapcîn). Hain, obraș. V. și ceapcîn și cinocefal.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner

capcân (căpcăun, cătcăun) m. 1. monstru antropofag cu cap de câine, despre care povestește Alexandria («o țară cu oameni cătcăuni„ dinainte cu obraz de om ce grăia omenește, iar dindărăt cap de câine ce lătra câinește»); 2. Tătar canibal, barbar: o mână de capcân să se atingă de al lumilor stăpân AL. Câți Cazaci, Capcâni și alte lifte spurcate CR.; 3. sălbatic: fugi, căpcăunule, că mi-ai omorât odorul ! AL. [Forma primitivă e Capcân („țara Capcânilor„, Dosofteiu), traducere după gr. Kynokephaloi sau Cynocephali, despre cari naturaliștii antici, Elian și Pliniu, vorbesc ca de niște popoare cu cap de câine trăind în India; variantele căpcăun și cătcăun sunt alterațiuni obscure].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb