logo dexonline.ro
Din totalul de 21 sunt afișate 20 definiții pentru personifica, personificare   conjugări / declinări

PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica', personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

PERSONIFICÁRE s. incarnare, întruchipare, întrupare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

PERSONIFICÁRE ~ări f. 1) v. A PERSONIFICA. 2) Figură de stil constând din atribuirea unui animal sau unui obiect însușiri omenești. /v. a personifica
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

PERSONIFICÁRE s.f. 1. Faptul de a personifica; personificație. ♦ Figură de stil prin care se atribuie ființelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii și chiar unor idei abstracte însușiri și manifestări ale omului. V. prozopopee. 2. Întruchipare, încarnare. [< personifica].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

PERSONIFICÁRE s. f. 1. faptul de a personifica; personificație. ◊ figură de stil prin care se atribuie ființelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii, chiar unor idei abstracte însușiri omenești. 2. întruchipare. (< personifica)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza

personificáre s. f., g.-d. art. personificării; pl. personificări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

personificare f. acțiunea de a personifica și rezultatul acestei acțiuni.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner

PERSONIFICÁ, personific, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb

PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

PERSONIFICÁ vb. 1. (rar) a personaliza, (înv.) a personisi. (Poetul ~ obiectele.) 2. a incarna, a întruchipa, a întrupa, a reprezenta, a simboliza, (înv.) a închipa. (El ~ forța brutală.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco

A PERSONIFICÁ personífic tranz. 1) (animale, plante, fenomene, lucruri) A înzestra cu însușiri omenești; a umaniza. 2) (caractere, calități, defecte etc.) A prezenta dând expresie materială; a exemplifica printr-o persoană sau printr-un personaj; a întruchipa; a întrupa; a incarna. El personifică onestitatea. /<fr. personnifier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

PERSONIFICÁ vb. I. tr. 1. A atribui unui lucru, unui animal etc. însușiri omenești. 2. A realiza, a contura perfect un personaj, o idee etc.; a întruchipa. [P.i. personífic. / cf. it. personificare, fr. personnifier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

PERSONIFICÁ vb. tr. 1. a atribui unui lucru, unui animal, fenomen etc. însușiri omenești; a personaliza. 2. a realiza, a contura perfect un personaj, o idee etc.; a întruchipa, a încarna. (< fr. personnifier, it. personificare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza

personificá vb., ind. prez. 1 sg. personífic, 3 sg. și pl. personífică
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

personificà v. a atribui unui lucru neînsuflețit caracterul, sentimentele unei persoane reale: păgânii personificau toate forțele naturei.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner

*personífic, a v. tr. (d. persoană și -fic ca´n edi-fic; fr. personnifier). Atribuĭ unuĭ lucru saŭ uneĭ ființe abstracte figura, sentimentele, vorba uneĭ persoane: Boileau în pĭesa „le Lutrin (Strana)” a personificat în glumă Trîndăvia. Pin [!] anal. Reprezent [!] supt [!] trăsăturile uneĭ persoane un lucru saŭ o ființă abstractă: pictoriĭ personifică timpu supt trăsăturile unuĭ bătrîn armat c´o coasă. Realizez, întrunesc în mine: acest tînăr personifică toată vitejia strămoșilor luĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner

*personificațiúne f. (fr. personification). Acțiunea de a personifica. Lucru personificat. Ret. Prozopopeĭe. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner